Fac parte din generaţia impresionabilă, idealistă şi cu cinism spun că pe noi ne absoarbe şi emoţionează orice poveste ni se prezintă cu suflet şi cumva nu ne mai putem detaşa. Poate e numai vârsta, poate doar purtăm mai departe ce am primit deja de la cei ce au fost.
Despre mine ştiu sigur că sunt fascinată de poveşti din perioada comunistă, oricine are să îmi depene ceva din vremurile roşii eu sunt mai mult decât fericită să ascult. Dincolo de aspiraţiile mele politice care sunt total opuse acelui regim sau socialismului vreau să înţeleg, să cunosc şi să înţeleg.
Am înţeles mult mai bine nişte lecţii despre natura românului de atunci decât din cărţile de istorie. Citim despre trădare, despre turnătorie, despre interzicerea religiei, despre disidenţă şi despre raţii. Şi înţelegem doar undeva acolo, relativ sau doar ca un alt fapt.
Bunica le punea pe mama şi pe sora ei mai mare în fiecare dimineaţă să îşi facă rugăciunile. Tot bunica a învăţat-o pe mama să nu toarne niciodată. Să nu se bage în faţă la adunările UTC-iste. Dacă ar fi abordat-o cineva pentru o discuţie "între patru ochi" (ceea ce nu s-a întâmplat) mama ştia cum să evite situaţia: "Eu dacă am ceva de zis voi zice tare, clar şi rar în adunarea UTC". Bunica trimitea fără să ştie bunicul (membru de partid, socialist sincer înscris în partid de la 13 ani) medicamente unui unchi deportat în Bărăgan că ajuta disidenţii din zona Sălajului. Bunica a învăţat-o pe mama să înveţe şi să se bazeze pe propriile puteri. Bunica era şi dactilografă de partid.
Tot de la mama am aflat despre realitatea raţiilor, a neajunsurilor, a unei pieţe închise şi a unui sistem defectuos. Dar am aflat şi despre modul în care intraseră lucrurile în normalitate, despre formele de evadare, despre înspăimântătoarea banalizare a unui regim totalitar.
Afară plouă, eu ascult muzică, pisica stă cumva lipită de mine, mama citeşte şi bea ceai. Bunicul, bunica, unchiul deportat în Bărăgan s-au dus de mult şi au rămas doar poveşti. Poveştile ăstea nu reprezintă numere, nu reprezintă evenimente istorice, documente sau lucruri importante la o analiză mai dură, dar reprezintă o parte a regimului care e fascinantă. Când ne întrebăm părinţii,bunicii, etc cum a fost atunci nu vom primi poveşti de talia celei a lui Corneliu Coposu, dar vom primi măcar un zoom-in pe un tabloul schizofrenic al vieţii de atunci.
